luni, 19 noiembrie 2012

De ce pe blog ?

A aparut pe blog o leapsa, a ajuns la Minnie, pe urma la Pandhora si de acolo am luat-o eu. Problema este ca am scris acest text pe 26 aprilie 2009, culmea, raspunzând tot la o leapsa!! Iata ce ziceam atunci. Unele lucruri ma mira, altele ma întristeaza. M-am schimbat...

M-am apucat de blog mai mult în joaca, “inspirat” de istoriile cu parfum special ale lui Costel, de aici si povestile usor nostalgice din copilaria mea la bunici. Intorcându-ma în trecut eu ma simt bine, copil, elev, student, reintru în pielea de atunci. Si astfel nostalgia nu este chiar “durerea întoarcerii” (din nou Liiceanu…).

M-am mai apucat de blog pentru ca-mi place sa “vorbesc” si sa cunosc, chiar daca numai virtual, oamenii. E un exercitiu frumos sa “construiesti” pe cineva si sa vezi cât ai avut dreptate si cât nu. Iar daca-i cunosti cu-adevarat (deja sau vreodata, cine stie ?), cu atât mai bine, mai ales daca pe www sunt altfel decât îi stii. Si pentru asta am urcat în timp câteva din blogurile de pe lista mea sa va aflu mai bine, fiind intrat mai târziu în joc. Cum le-am ales ? Unele erau pe lista lui Costel si am avut încredere în alegerea lui. Nu m-am înselat. Altii au intrat si au disparut rapid. Probabil altii vor mai aparea. Va vad când veseli, când tristi, caustici, nervosi sau nemultumiti. Eu sunt la fel. Si aproape înteleg cum v-a fost ziua. Daca ar sti profesorul nostru de Româna, acolo unde este el, ca ne-am apucat de scris, daca scris este ce facem noi aici... Chiar si Costel m-a mirat. Si ne stim de 45 de ani. Prima data am ridicat din sprâncene în fata lui acum trei ierni. Eram toti la noi de Craciun, în 2005 si îmi adusese o colectie frumoasa de muzica româneasca. Ascultam parca taragotul lui Farcasu si ochii îi sclipeau altfel… Si mie ascultând si vazându-l. Taragotul si saxofonul sunt, cred eu, cele mai apropiate instrumente de vocea omului. Iar chitara lui Clapton, Gilmour si Knopfler ca si clapele lui Rick Wright de sufletul lui. Probabil v-ati dat seama.

Imi mai place enorm sa glumesc cu altii si sa primesc glumele lor. Nu rautati. Incerc sa nu fiu rautacios, stiu ca nu reusesc mereu. Evident aici sunt riscuri pe care mi le asum : de exemplu daca spun ceva în “doi peri”, sa mi se raspunda la fel. Din pofta mea de “moquerie” ies poate unele postari total sau partial “neserioase”. Asta si vreau, pentru ca asa sunt atunci. Retetele mele sunt partial, chiar va sfatuiesc sa le încercati, tapenadele neaparat cu votca, nu însa si caviarul.

Si m-am mai apucat pentru ca am si aici, în Franta, o asa zisa pagina personala. Si am fost stupefiat de superficialitatea multor reactii si a trairilor ipocrite ale unor persoane fata de cât m-am investit eu. Acum sunt din ce în ce mai putin surprins, revolta mea am si pus-o pe pagina si este vizibil ca unora nu le-a placut, fara sa mi-o spuna si fara macar sa-mi fi spus vreodata ca citesc ce scriu eu acolo. Nu mai pot eu de asta, spun acum, dar atunci m-am întristat. Refuzul câtorva de a intra în dialog (motive de tipul “am uitat, aseara era fata mea la calculator, poate mâine” etc.) si lipsa dorintei de a lamuri subiectul m-au dezamagit. De fapt prima postare de pe blogul românesc este preluata din “franceza în original” (ce mare sunt!!). Cea despre Andreea este tradusa tot din franceza. Drept pentru care am lasat totul balta la nivelul dezgustului actual, dragi îmi sunt doar articolele si pozele postate.

Si acuma de ce pe blog asa cum o fac eu? Nu-mi place sa ma tângui mereu. Uneori sunt trist si se vede, de cele mai multe ori sunt vesel, chiar daca napadit de amintiri frumoase si se vede si asta. Prin formatia mea sunt meticulos. Acasa în România eram numit “riguros”, aici unii mi-au spus “tétu” ca s-o mai îndulceasca apoi: “cartésien”. E tot frantuzesc dar suna mai frumos. Rigoarea asta o resimt câteodata din reactiile unora ca pe un defect. Dar e târziu sa mai schimb ceva, nu cred ca vreau si nici nu stiu daca ar fi bine. Se numeste “deformatie profesionala“ si o iei ca pe un dat al tau. Daca de exemplu primesc un mesaj, fac tot ce pot sa raspund cât mai repede si la toate întrebarile (explicite sau nu), nedumeririle, mirarile sau reprosurile celui care-mi scrie, rând cu rând, presupun ca nu mi le-a scris de pomana. Nu raspund de forma sau ca sa bifez o activitate. De aceea raspunsurile mele sunt lungi. Mi se pare o chestie de respect elementar fata de el (ei) si prin ricoseu, fata de mine. In plus, obligatoriu înainte de a-l trimite îl recitesc. Nu se stie niciodata. Petru Cretia spunea cât sunt de necesare “exercitiile propedeutice si disciplina filologica”. Disciplina filologica este poate un fel în care rigoarea mea se manifesta si merg deseori foarte (prea, ar spune unii) departe, ma framânt si pun suflet, profitând de ocazie ca sa mai si aflu lucruri noi pe care apoi le spun si altora.

Pe blog facem (si) spectacol (asa cum putem - cine nu poate deloc, nu se baga) pentru ca aici suntem multi, incognito sau nu. Blogul îl vad ca pe un joc (“…secund, mai pur“, oare?) onest si deseori serios, dar tot joc, “de-a prinsa”, “de-a ascunselea”, vorbim cu unul sa priceapa al treilea, folosim cuvintele si ticurile cuiva ca sa-l “stârnim“, e un fel de “duel“, avem toti aceeasi vârsta chiar daca cea reala este acolo sus, lânga poza (daca este...).

Pe blog punem de toate: fotografii, flori, muzici, recenzii, poante, ironii, multe ironii, melancolii si ne mai si certam ca doar nu suntem obligati sa ne cântam în struna mereu. Dar a doua zi o luam de la capat, fara suparare. Doar asa cred eu ca altii ne pot cunoaste, ce-i rau în asta? Decât sa las pe cineva sa ma ghiceasca si sa ghiceasca prost, mai bine îi spun eu cum sunt. Asa cred eu... Pentru ca altfel, cum spuneam,

De ce pe blog?

27 de comentarii:

  1. oamenii nu se schimba dar de modelat se modeleaza...
    esti atat de uman si omenos draga Dan incat m-ai emotionat...
    ma bucur ca joci inca leapsa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine-ar fi sa fie cum spui tu! Dar mie mi se pare ca schimbarea e în rau. Viata se scumpeste si unii oameni devin mai ieftini... Am citit azi mai multe postari de pe vremea aceea si... mi-au placut. Asta-i!

      Ștergere

  2. Fiind mai informati, suntem mai selectivi;poate nu-i schimbare in rau...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca în patru ani am evoluat, cu toata ca... Ma rog, daca da, si datorita blogului.
      Dar uneori simt ca nu mai am aplecare / rabdare / timp pentru lucruri mai... altfel!

      Ștergere
  3. wow...ce-ti veni monsieur cartesien...am ramas cu gust de "mea culpa"...hm..
    blogul cred ca-i o nevoie de comunicare intr-o vreme in care nu avem timp, sau chef..sa ne vedem cu alti oameni, decat cei de la serviciu sau din casa...o socializare facila..ptr oamenii onesti este asa cum spui tu...dar..de unde sti ca nu-ti scriu din penitenciarul rahova si sunt o criminala in serie ?!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Monseur scriim, monseur shitim", da' numa' câ nu "cartésien", mai digrabâ "tétu", vorba matali, "hm".
      Cum îi spuneam si lui Daurel mai sus, tu ai mai adaugat si "cheful", ai dreptate. Dar eu prefer de o mie de ori sa ma vad cu oameni adevarati, prietenii mei, si o fac de câte ori merg "acasa", continuând sa scriu si pe blog, poate cu mai mult chef... Nu sunt adeptul "socializarilor facile", chiar si pe blog pot fi cu substanta.
      Cu Rahova te-ai pacalit singura: pentru femei e la "Târgşor", dar oriever you are, ai dreptul la o reabilitare...
      Pe mine m-ai omorât, da' cu calu' ce-ai avut?

      Ștergere
  4. "Pe blog facem (si) spectacol (asa cum putem - cine nu poate deloc, nu se baga) pentru ca aici suntem multi, incognito sau nu."
    Suntem multi, ai dreptate. Majoritatea pricep regulile show-ului insa exista si oameni care nu reusesc asta.
    Chiar in seara trecuta am gasit, intamplator, o astfel de persoana. Care "s-a bagat" fara a putea face acest spectacol... Stii cat e de tist acest lucru?

    Mi-a placut mult marturisirea. Mie mi-a completat acel puzzle pe care-l aveam deja in mintea mea despre cum esti. Interesant este ca aceasta intrebare "De ce pe blog" sau la mine "De ce scriu pe blog" se pare ca ne-am pus-o multi dintre noi, la un moment dat, si am simtit nevoia se explicam acest "de ce". Si mie mi s-a intamplat inca din prima luna de blog...
    Imi plac oamenii cu umor si esti unl dintre acesti oameni. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe 19 "m-am bagat" si eu cu un comentariu la tine, nu sunt toate si întotdeauna inspirate, dar sper sa nu fiu eu acela... Decât sa spun "vaaaai ce dragut Elly", mai bine lipsa.
      Mai am marturisiri din perioada când comunicam si altfel decât cu poze, poate am sa le reiau, cititorii s-au schimbat aproape total si cred ca le-ar privi / citi altfel ca atunci.
      Mi-ai dat o idee...

      Ștergere
    2. Acea persoana nu la mine comentase. Eu, slava Domnului, n-am comentarii care sa ma deranjeze. Oamenii care ma citesc sunt oameni buni, frumosi, cu sufletele si inimile deschise. Nu, am comentat ceva, undeva pe alt blog, si m-am chinuit sa fiu cat se putea de amabila dar si pertinenta in comentariu desi, dupa cum "discutase" cu altii inainte, omul nu prea parea sa stie ce-i bunul simt. Am incercat, sa vad doar, ca un test. Si mai mult ca sa-mi verific intuitia. Care nu m-a inselat. Exact ceea ce m-am asteptat, omul nu stie ce e respectul, absolut deloc. Deci nu stie ce inseamna acele reguli. La asta ma refeream. :)
      Am vazut si comm-ul tau. Habar n-am insa, de ce daca o poveste chiar e frumoasa, n-ai putea scrie ceva din care sa reiasa asta :) Daca tot ai comentat. Sau puteai spune ca nu-ti place o anume chestie, daca nu-ti placea... Cata vreme se respecta regulile totul e OK.

      Astept sa vad despre ce este vorba :)

      Ștergere
    3. Bine ca nu sunt eu. Imi displace profund sa supar pe cineva, mai ales gratuit.
      A propos de asta, locul primei întâlniri chiar ca nu se uita! Nu doar întâlnirea cu cel / cea care-ti devine sot, partener, "conjoint", deci de lunga durata. Imi aduc aminte de fiecare strângere de mâna pe patinoar si de nerabdarea cu care asteptam duminica urmatoare ca sa fac acelasi lucru! La 15 ani, ma rog...
      Despre republicarea unor posturi trecute aveam îndoieli, dar se practica. Imi faceam probleme, dar îmi dai curaj!

      Ștergere
    4. In legatura cu acel loc de intalnire...putea ramane fara relevanta, ar fi fost cu desavarsire uitat daca nu se intampla sa mearga amandoi in acelasi loc. Ca loc de intalnire, acei oameni tot seara de la barul unde s-a petrecut acel speed dating o vor tine minte :)
      Dar am inteles. Insasi faptul ca ai comentat, fie si doua-trei vorbe, e de retinut. Inseamna ceva :) Fiindca o faci rar...desi eu scriu relativ mult :)
      Nu, chiar se practica repostarea, am mai vazut acest lucru si pe alte bloguri. Poti reposta linistit. :)

      Ștergere
    5. ..."DACA nu se intampla sa mearga amandoi in acelasi loc". Si pe urma "ar fi fost fara relevanta, DACA...". Adevarul este ca toate astea conteaza enorm, dovada ca mi le amintesc dupa aproape 50 de ani. Daca am sau nu dreptate, îti doresc si îmi doresc sa dezbatem subiectul peste câteva zeci de ani...
      Ce s-ar fi întâmplat DACA era altceva, nu stiu, si aici putem specula cât vrei. Habar n-am cum as fi evoluat daca mi-ar fi placut sa manânc insecte prajite, de exemplu, dar nu este cazul.

      Ștergere
  5. Hm... Ma bag mai rar, pentru ca nu ma pricep prea bine la spectacol :) La glume, la ironii tin - cum s-ar zice! - pentru ca nu ma iau foarte in serios (in general, nu doar pe blog) Unii ar spune ca e un defect - e vointa lor, nu a mea! :) Azi "m-am bagat" pentru ca si pentru mine blogul e mai mult un joc, e un "instrument" prin care imi doresc sa ajut pe altii sa nu mai munceasca atat cat am muncit eu sa adun unele informatii... Inca nu am reusit pentru ca am descoperit latura foarte jucausa a blogurilor! :) Cat de superficiala sunt, daaa... eeeh!
    Mi-a placut sa citesc aceste randuri scrise de tine! Si trebuie sa marturisesc ceva: cand l-ai mentionat pe Eric Clapton (si pe ceilalti) aproape ca nu a mai contat ce am citit mai departe! :)
    Iti doresc viata fericita alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te întreb din nou: din ce lume vii? Si câti ani ai?
      Nu esti superficiala, glumele si ironiile ne tin, chiar daca unii ne critica!
      Despre "guitar kings", i-am vazut pe viu, mai putin pe David, pe care înca îl mai astept la vreun concert.
      Nu-mi place "viata fericita", cu toate ca saru' mâna pentru urare! O Doamna mi-a spus odata "o zi buna, o viata la fel", adica un fel de adios, dar totusi "mai suntem împreuna"!

      Ștergere
    2. :) Am 23 de ani pe un picior! Cream, Frank Zappa, The Doors [...] au fost... dadacele mele... Exagerez, pentru ca imi place muzica lor (tata ii "cunostea")- Te rog sa nu iti faci o impresie prea buna despre mine: nu le cunosc discografia, ci pur si simplu imi plac atunci cand ii aud (ii caut adesea)... Asa cum imi place Leonard Cohen, cu ale lui Dance Me To the End of Love, In My Secret Life, Take This Waltz...
      "Nemijlocit" nu am avut ocazia sa ii ascult... Cand se putea, nu eram "conectata" la lume sau eram prea mica iar cand am inceput sa-mi doresc (si aveam cu cine merge la concerte) nu se mai putea iar cand s-a putut n-am mai avut in apropiere iubitori... si concertele, de regula, se desfasoara in Bucuresti (chiar daca e aproape de BV, nu-mi vine a merge "de nebuna")sau peste granita.
      *
      Multumesc pentru apreciere, Dan.

      Ștergere
    3. Pentru Cohen, Clapton, Scorpions, Knopfler sau Waters am mers la sute de km si as mai face-o, am s-o fac sigur!!

      Ștergere
  6. Aham. Sunt întru-totul de acord cu ceea ce spui în postare.
    :)
    Noi ne-am intersectat pe blogul Ciocolatierului, parcă?!
    Am apreciat de la început naturaleţea ta, de aceea am rămas. Mă simt confortabil pe pagina asta. De cele mai multe ori îmi place ce citesc aici, mă încântă dialogul iniţiat în comentarii şi agreez pe majoritatea vizitatorilor tăi.

    Aşa că: d-aia pe blog şi, mai ales, pe blogul tău!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Saru' mâna Blue!
      Ciocolata se apropie de ternenul de expirare, daca nu si-o fi schimbat coordonatele! Da, cred ca acolo.
      Eu am citit si-mi face placere, cred ca si celorlalti prieteni la fel!

      Ștergere
    2. :)
      Eu îţi mulţumesc, dar să ştii că am spus exact ce gândesc. Aprecierea e sinceră.

      :(
      De ce spui asta despre ciocolată? Sunt foarte tristă să aud aşa ceva.

      Ștergere
    3. Multumirile si aprecierile sunt pentru tine!
      In rest reformulez. Ciocolata lipseste de luni de zile, sau si-a schimbat coordonatele si nu mi-a spus / invitat / refuzat de niciun fel. De aia nu mai e în lista mea, nu mai "misca" de foarte multa vreme. Se mai întâmpla, dar "la Blue" a fost altceva, e de înteles, de admirat si de bine pentru viitor...

      Ștergere
    4. Mulţumesc. Mă stâjeneşte discuţia. Hai să schimbăm subiectul! De acord?
      :)))))))

      Ștergere
  7. si cu blogul poti cunoaste oameni. Pareri. Idei. Solutii. E mai mult decat un jurnal, o adunatura de idei si informatii si constatari. E un jurnal care poate sa te pupe in c*r dar si sa iti traga un semnal de alarma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parca ai schimbat ceva...
      Cunosti oameni, asta am si spus, îi construiesti, îi vezi, vorbesti cu ei, uneori îi cunosti "direct".
      Nu vad de ce un blog ar putea pupa undeva pe cineva (care-i interesul?), dar semnale de alarma, da, îti poate trage câteva dupa ceafa...
      "Si iu sun"!

      Ștergere
  8. Un raspuns intr-adevar serios si chiar admirabil de riguros.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot decat sa adaug sincer ca, dupa parerea mea total speculativa, cred ca ai avut parte de o educatie formativa chiar inalt calitativa, un lucru real mai rar in zilele generatiei mele.

      Ștergere
    2. Doar spuneam ca sunt riguros, chiar capos de riguros...

      Ștergere
    3. Cu educatia, daca o fi asa, nu-i meritul meu (sa zicem "nu numai"), am avut profesori minunati despre care am scris foarte mult aici.

      Ștergere

Scrieti baieti, numai scrieti!